Concret, balonarea apare atunci când tractul gastrointestinal este umplut cu aer sau gaz. Balonarea este descrisă ca pe o senzaţie de plin, de umflare a abdomenului, iar aceste senzaţii sunt adesea însoţite de dureri abdominale şi incapacitatea de a controla procesul de flatulaţie.
Și pentru că senzația de stomac umflat nu se asortează cu ținuta de plajă, iată câteva alimente și băuturi de care trebuie să te ții la distanță în această perioadă:
Broccoli. Toate legumele din categoria cruciferelor – broccoli, conopidă, varză, varză kale – sunt bogate în rafinoză, un zahar complex care este greu de digerat şi care duce la apariţia balonării şi a gazelor intestinale. Când ajung în intestinul gros, aceste alimente fermentează şi produc metan, dioxid de carbon şi hidrogen, adică „ingredientele” care compun gazele intestinale.
Spanacul crud. Bogat în vitamine, minerale şi antioxidanţi, trebuie evitat consumul acestuia în stare crudă, dacă vrei să eviţi balonarea. Frunzele de spanac proaspăt conţin fibre solubile şi oligozaharide care îngreunează digestia şi favorizează apariţia flatulenţei şi a balonării.
Fructele uscate. Migdale, caju, alune de pădure, nuci – toate acestea sunt gustări excelente la cura de slăbire, dar nerecomandate în cantitate mare şi nicidecum înainte de plajă, pentru că sunt bogate în zaharuri, grăsimi şi sare, combinaţia fatală pentru un abdomen plat.
Porumbul fiert sau copt. Chiar dacă este delicios, porumbul fiert sau copt este bogat în carbohidraţi şi celuloză greu de digerat. Astfel, riscul de dureri abdominale, gaze şi balonare este mult mai mare. Există însă o soluţie: să îi mesteci cât mai mult. Aşa vor fi mai uşor de digerat.
Îngheţata. Vara nu poate exista fără înghețată! De-ar fi după poftele noastre, înghețata ar fi desertul ideal și la micul dejun, și la prânz, și la cină. Câte porții pe zi de zahăr, îndulcitori și coloranţi poate stomacul tău să suporte? În plus, poate conţine lactoză, care în cazul anumitor persoane, care suferă de deficienţă de lactază, poate duce la balonare, diaree, crampe abdominale şi gaze intestinale.
Mezelurile. Şunca slabă de pui sau de curcan intră tot la categoria mezeluri procesate, aşa că ar fi bine să le eviţi dacă vrei să nu arăţi ca un balon. Aceste produse conţin multă sare, care favorizează reţinerea apei în ţesuturi şi, implicit, duce la apariţia balonării.
Pepenele roşu. Deşi conţine în mare parte apă, pepenele roşu mai are în compoziţie şi zaharuri naturale greu de digerat, cum ar fi fructoza, care favorizează formarea gazelor intestinale.
Băuturile acidulate. Fie că vorbim de apă carbogazoasă, sucuri sau energizante cu acid, astfel de băuturi te pot umfla. În plus, pot cauza disconfort abdominal, crampe sau flatulenţă.
Berea. Știm că mai ales în vacanță, berea merge oricând și oricât, dar dacă ții la abdomenul tău o vei consuma cu moderație. Această băutură îndrăgită în timpul verii este bogată în calorii goale, carbohidraţi şi, în unele situaţii, cu zahăr şi alţi îndulcitori (cum e cazul berii cu arome sau al celei fără alcool) care duc la îngrăşare şi balonare. În plus, alcoolul din bere poate favoriza apariţia arsurilor la stomac şi a refluxului gastroesofagian.
Cocktailurile alcoolice îndulcite. Colorate și delicioase, aceste băuturi nu sunt deloc prietenoase cu silueta. Alcoolul deshidratează, iar în combinaţie cu zahărul sau alte adaosuri de lichioruri şi coloranţi duce, garantat, la apariţia balonării şi a creşterii glicemiei într-un ritm alarmant.